Cu toții cunoaștem fascinanta poveste a Războiului Troian, unul dintre cele mai importante evenimente din mitologia greacă, considerat mult timp drept o legendă ce a alimentat imaginația și ambiția grecilor antici.
De-a lungul timpului, mulți arheologi și oameni de știință au încercat să demonstreze că frumoasa poveste din Iliada, atribuită poetului antic Homer, nu este doar legendă, ci a fost scrisă în urma unor conflicte reale din secolul XIII (înaintea erei noastre).
Arheologul Heinrich Schliemann, profitând de relația de prietenie cu Frank Calvert, un diplomat britanic în cadrul Imperiului Otoman ce deținea o movilă despre care avea bănuieli că ar fi situl cetății legendare Troia, a început excavările în anul 1870.
Cu timpul, Schliemann a descoperit nouă orașe antice, construite unul peste altul în decursul a 3000 de ani.
Acesta a considerat al doilea cel mai vechi sit, denumit Troia II, ca fiind cetatea din Iliada, datată însă cu 1000 de ani înainte de momentul în care ar fi putut avea loc Războiul Troian.
Aflându-se într-o eroare și grăbindu-se să ajungă la baza ruinelor pe care le considera ca aparținând Troiei homerice, Schliemann a neglijat artefactele descoperite pe parcursul săpăturilor ce aparțineau celorlalte șapte orașe antice.
Heinrich Schliemann a murit în anul 1890, fără a descoperi însă adevărata cetate.
Analizând contextul istoric, în perioada 1600-1200 î.Hr., mare parte din teritoriul grecesc era populat de civilizația miceniană, denumită astfel dupa orașul Micene, situat în apropierea Argosului.
Această civilizație face parte din prima epocă de aur a istoriei poporului grec, fiind caracterizată drept una războinică, expansionistă și bogată în resurse.
Astfel, cucerind insulele din Marea Egee (ceea ce a dus la dispariția unei alte mari civilizații – cea minoică) și ajungând în sud-vestul Anatoliei (pe teritoriul Turciei de astăzi), aceștia au intrat inevitabil în conflict cu unul dintre cele mai importante imperii din acea vreme și anume Imperiul Hittit.
În acest climat istoric, cetatea Troiei (situată în nord-vestul Anatoliei) era crucială din punct de vedere strategic pentru ambele imperii.
Totodată, există texte hittite, păstrate până în zilele noastre, în care este menționat orașul „Wilusiya” ca făcând parte din confederația de state „Assuwa”, o confederație care s-a revoltat împotriva Imperiului Hittit undeva în anul 1500 înaintea erei noastre.
Troia mai era denumită și Ilios, un nume despre care se crede că derivă din Wilusiya (Wilusa-Willion-Ilion-Ilios), fapt ce întărește ideea că Wilusiya reprezenta de fapt cetatea homerică.
Despre această revoltă din anul 1500, textele hittite menționează și sprijinul oferit de către micenienii confederației de state, insurecția fiind în cele din urmă înfrântă de regele hittit Tudhaliya II.
Acest lucru demonstrează faptul că lupta dintre greci și hittiți pentru cetatea Troiei a fost de lungă durată, fiind posibil ca, în jurul anului 1200 î.Hr, grecii să fi avut o ultimă mare încercare de a cuceri orașul.
O altă dovadă a faptului că războiul a avut loc în realitate este dată de prezența listei de aliați din armata unită a Greciei, în cartea a doua din Iliada, ce prezintă multe asemănări cu locațiile siturilor arheologice miceniene de astăzi.
Totodată, în tradiția homerică veche, este relatat faptul că grecii s-au confruntat cu multe lupte interne la întoarcerea din Troia, fapt ce corespunde cu data prezumată ca fiind sfârșitul Epocii de Bronz.
Cel mai probabil, aceste lupte au avut loc în urma invaziei dorienilor și a „popoarelor mării”, cetățile importante ale micenienilor fiind abandonate sau distruse.
Astfel, cucerirea Troiei a fost un ultim efort al micenienilor de a își conserva puterea și prestigiul înainte ca civilizația lor să dispară din istorie.
Întorcându-ne la situl arheologic în cauză, odată cu moartea lui Heinrich Schliemann în anul 1890, excavările au fost continuate de către Wilhelm Dorfel, care și-a concentrat efortul asupra Troiei VI.
Astfel, acesta a descoperit ruinele unei cetăți ce a deținut ziduri înalte din piatră precum și mari locuințe ce aparțineau probabil oamenilor influenți, fiind datată în perioada 1700-1250 înaintea erei noastre.
Cu toate acestea, se pare că un dezastru natural a fost motivul distrugerii acestei cetăți (și nu o invazie a micenienilor), fapt ce a condus la teoria conform căreia Războiul Troian nu a existat cu adevărat.
Această teorie a persistat până în anul 1930, când arheologul american Carl Blegen a descoperit faptul că Troia VII nu este o cetate nouă, ci reprezintă Troia VI, reconstruită pe ruinele provocate probabil de cutremur.
Totodată, au fost descoperite urme datorate focului sau a vârfurilor de săgeată (specifice războiului), în timp ce casele spațioase de odinioară erau subdivizate pentru a permite șederea unui eventual val de refugiați.
În anul 1988, arheologul Manfred Korfmann a demonstrat faptul că excavările precedente s-au axat doar pe fortăreața din incinta cetății, existând un întreg oraș în jurul fortăreței.
Locuințele, precum și zidurile, erau marcate în mod similar de prezența urmelor de foc, fiind descoperite rămășițe umane ce nu au fost îngropate conform riturilor religioase, dar și grămezi de pietre folosite de apărătorii cetății, toate acestea reprezentând dovezi clare că războiul a fost cauza distrugerii cetății Troiei din acea perioadă.
Cu toate că încă mai există oameni de știință care pun la îndoială existența acestui război, după părerea mea există destule dovezi care demonstrează că războiul mitologic al lui Homer a avut la bază o confruntare reală, în contextul extinderii civilizației miceniene către teritoriile ocupate de marele Imperiu al Hittiților.
